Emoțiile copiilor sunt valide:corectați comportamentele, nu sentimentele

Copiii trăiesc emoțiile la intensitate maximă. Pentru un adult, reacțiile lor pot părea exagerate sau lipsite de logică, însă pentru ei sunt reale și autentice. Este esențial ca părinții să înțeleagă că micuții au dreptul să simtă tot ceea ce simt, chiar dacă modul în care se exprimă trebuie ghidat.

Regulile, respectul pentru ceilalți și comportamentele sociale adecvate trebuie corectate atunci când sunt încălcate. Dar emoțiile – fie ele tristețe, teamă, furie sau entuziasm – trebuie acceptate ca parte normală a experienței umane. Atunci când un copil învață că anumite emoții nu sunt permise, riscul este să le reprime, iar acest lucru poate afecta sănătatea lui emoțională pe termen lung.

De ce nu e bine să minimalizăm emoțiile copiilor

Expresii precum „Nu mai plânge pentru așa ceva!”, „Te sperii degeaba” sau „Nu mai face din țânțar armăsar” transmit copilului mesajul că sentimentele lui nu contează. În realitate, emoțiile, inclusiv durerea sau furia, au un rol adaptativ și îl ajută să înțeleagă lumea și pe sine.

Problema nu este faptul că un copil se înfurie, ci modul în care alege să răspundă acestei emoții. Lovitul, țipatul sau agresivitatea sunt comportamente care pot fi corectate, dar furia în sine este o reacție normală și firească.

Diferențiați între emoții și comportamente

Un pas esențial pentru un părinte este să facă distincția între ce simte copilul și felul în care acționează. De exemplu:

• Tristețea este o emoție validă, însă țipetele sau refuzul de a coopera sunt comportamente care necesită corectare.
• Furia este naturală, dar lovitul sau distrugerea obiectelor sunt acțiuni pentru care copilul trebuie să suporte consecințe.

Astfel, copilul învață că nu va fi criticat pentru ceea ce simte, dar are responsabilitatea de a-și controla modul de exprimare.

Cum să îi ajuți pe copii să facă față emoțiilor dificile

Creșterea unui copil echilibrat din punct de vedere emoțional presupune să îl înveți că sentimentele nu trebuie ascunse, ci recunoscute și gestionate. Părinții au aici un rol central: să normalizeze emoțiile și să arate că există modalități sănătoase de a le exprima.

Exemple utile:

1. Pune în cuvinte ceea ce observi

Când copilul trăiește o emoție intensă, uneori nu știe cum să o exprime. Dacă părintele îl ajută să pună eticheta corectă („pari dezamăgit”, „te simți furios pentru că nu ți-a ieșit cum voiai”), copilul își dezvoltă vocabularul emoțional și înțelege mai bine ce se întâmplă în interiorul său. În timp, va putea să spună singur „sunt trist” în loc să reacționeze prin plâns sau agresivitate.

2. Oferă alternative sănătoase de exprimare

Copiii au nevoie de canale sigure prin care să descarce tensiunea. În loc să lovească sau să țipe, le poți arăta cum să deseneze ceea ce simt, să asculte muzică liniștitoare, să alerge afară sau să vorbească despre ce i-a supărat. Astfel, învață că emoțiile nu dispar, dar pot fi gestionate prin activități care îi fac să se simtă mai bine și nu rănesc pe nimeni.

3. Explică diferența dintre emoții și comportamente

E important să transmiți copilului că orice emoție este permisă, dar nu orice comportament. Poți spune: „E normal să fii furios pe fratele tău, dar nu este în regulă să îi strici jucăria.” Acest tip de mesaj îl ajută să înțeleagă responsabilitatea personală: emoțiile nu se pedepsesc, dar acțiunile care rănesc pe alții au consecințe clare.

4. Folosește exemplul personal

Copiii sunt atenți la felul în care reacționează părinții lor. Dacă te văd că îți menții calmul în trafic sau că mergi la serviciu și într-o zi în care ești trist, înțeleg că emoțiile nu trebuie să dicteze complet comportamentul. Povestește-le deschis: „Astăzi sunt obosit, dar aleg să fiu politicos cu oamenii pentru că așa este corect.” Această modelare prin exemplu este una dintre cele mai puternice forme de învățare.

Lecții de viață pentru dezvoltarea emoțională

Un copil care știe să își recunoască emoțiile și să le gestioneze va avea relații mai bune cu ceilalți, se va adapta mai ușor în mediul școlar și va reuși să facă față situațiilor dificile.

Pentru părinți, asta înseamnă două lucruri:

1. să transforme momentele de criză în ocazii de învățare;
2. să își observe propriile reacții și să modeleze calmul și autocontrolul.

Copiii învață nu doar din ceea ce li se spune, ci și din modul în care văd că părinții lor gestionează furia, frustrarea sau dezamăgirea.

Nu emoțiile copiilor trebuie pedepsite, ci comportamentele nepotrivite care decurg din ele. Acceptarea sentimentelor și oferirea unor strategii sănătoase de gestionare îi pregătește pe copii să devină adulți echilibrați, empatici și capabili să facă față provocărilor vieții.